Home » D:News » “Fabrica portabilă” creează pe loc orice obiect tridimensional

“Fabrica portabilă” creează pe loc orice obiect tridimensional

Publicat: 11.01.2011
De câte ori nu am fost nevoiţi să ne lipsim, perioade mai lungi sau mai scurte, de ajutorul preţios al diferitelor instrumente casnice rătăcite sau stricate? Şi de câte ori am suferit, în diferite deplasări, pentru că am uitat acasă un obiect necesar, de negăsit în magazinele de pe drum?

Ei bine, este posibil ca acest supliciu cu tradiţie să îşi afle,
curând, sfârşitul. Acum, mulţumită unei aşa-numite „fabrici în
cutie”, denumită „Thing-o-Matic”, fiecare dintre noi îşi va putea
manufactura, pur şi simplu,
aproape orice obiect de care face trebuinţă: butoane de aragaz,
veselă, tacâmuri, dopuri de baie, sticle, rame, caschete şi chiar
jucării.

Potrivit declaraţiilor inventatorilor săi, noul dispozitiv poate
crea orice obiect tridimensional din
plastic
în numai câteva minute. Intenţia
autorilor este aceea de a transforma procesul de fabricare într-o
activitate domestică, „democratizând manufacturarea”, conform
spuselor lui Bre Pettis, director executiv al companiei
producătoare Makerbot Industries.

Nu mai puţin de 3.000 astfel de maşinării au fost deja vândute.
Prima versiune de Thing-o-Matic, în valoare de aproximativ 1.000 de
euro, se limitează strict la manufacturarea obiectelor mici din
plastic. Dar creatorii aparatului susţin că viitoarele modele ar
putea combina plasticul cu metale, având
capacitatea de a încropoi chiar dispozitive
electronice
la simpla apăsare a unui buton.

Momentan, maşinăria poate modela aproape orice formă din plastic cu
dimensiuni de până la 15,25/ 15,25/ 17,8 centimetri. Nu poate
reproduce articulaţii funcţionale, dar creează fără probleme
recipiente cu capace, tuburi, sau figurine detaliate. Pentru a o
folosi, utilizatorul trebuie mai întâi sa descarce o imagine 3D pe computerul
personal, cu ajutorul unui program special. Până la 5.000 de modele
sunt disponibile pe pagina de Internet a companiei. Tiparul virtual
este apoi transferat in Thing-o-Matic, printr-un cablu standard.
Maşinăria începe astfel să încălzească fibre de plastic la
temperatura de 200 grade Celsius, pe care le eliberează spre o
platformă din interiorul dispozitivului, creând obiectul dorit
strat cu strat.

Orice exces de plastic este curăţat ulterior cu ajutorul unei băi
chimice, iar obiectul finalizat este eliberat. Un desfăcător de
sticle, produs cu ajutorul acestui aparat în cadrul unui târg
comercial din Las Vegas, a necesitat aproximativ 30 de minute
pentru a fi construit. Thing-o-Matic funcţionează cu trei tipuri de
plastic: ABS – plasticul dur şi uşor folosit în realizarea pieselor lego şi a
casetofoanelor; polietilenă de mare densitate, din care se fac
sacii de plastic şi scaunele pliante; şi plastic biodecradabil pe
bază de porumb. Desigur, dispozitivul poate fi întrebuinţat
inclusiv pentru crearea unor piese de schimb ce se află chiar în
componenţa sa.

Desigur, „imprimanta tridimensionala” nu este condiţionat de
baza de date a producătorului. Dacă un utilizator are nevoie de o
piesa unicat, spre exemplu, ce nu există în această colecţie, el
poate crea un model virtual al obiectului cu pricina şi apoi îl
poate materializa cu ajutorul dispozitivului. Totuşi, partea cea
mai grea privitoare la folosirea revoluţionarei invenţii este,
potrivit constructorului, asamblarea acestuia. Vine ca un kit şi se
spune că aproximativ 12 ore sunt necesare pentru alcătuirea
completă.

Sursa: Dailymail

Descoperă lumea în care trăieşti:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool